Un număr de 4.844 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 691 reprezintă prima doză, 1.303 - doza a doua şi 2.850 - doza a treia, a informat, duminică, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Din numărul total de doze administrate, 80 au fost Pfizer Pediatric, pentru copii între 5 şi 11 ani.
Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, au fost administrate 16.603.599 de doze de vaccin pentru 8.097.227 persoane, 8.026.627 primind schema completă şi 2.479.803 fiind imunizate cu doza a treia.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate două reacţii adverse, ambele de tip general.
În total, de la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 19.952 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.189 de tip local şi 17.763 de tip general.
Sursa: Agerpres