15 milioane de doze de vaccin Johnson&Johnson au fost distruse după ce au fost produse greşit

15 milioane de doze de vaccin Johnson&Johnson au fost distruse după ce au fost produse greşit
dw.com

Compania Johnson&Johnson a anunţat miercuri că a găsit un lot dintr-o substanţă care nu îndeplineşte standardele de calitate la o fabrică a societăţii Emergent Biosolutions, un laborator încă neautorizat pentru producerea ingredientelor pentru vaccinul anti-COVID-19 al JNJ, scrie Agerpres.

Lotul respectiv nu a ajuns în etapele finale ale procedurii de fabricare a vaccinului, a asigurat compania americană. Precizările JNJ vin după ce tot miercuri cotidianul New York Times a scris că circa 15 milioane de doze din vaccinul produs de aceasta au fost distruse în mod accidental, dintr-o „eroare umană”, după ce nişte angajaţi ai fabricii au amestecat ingredientele incorect, livrările de vaccin întârziind în consecinţă.

Fabrica unde s-a întâmplat acest lucru aparţine societăţii Emergent BioSolutions, care este partener de fabricaţie atât pentru JNJ, cât şi pentru AstraZeneca, al cărei vaccin nu a fost deocamdată autorizat în Statele Unite.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt