Zonele de abandon, monitorizate video

Zonele de abandon, monitorizate video

Aruncă un suflet la colţ de stradă şi pleacă fără să se gândească cât mai are de trăit. Oamenii care fac acest gest
vor fi acum văzuţi, cel puţin în Domneşti judeţul Ilfov, de camerele de supraveghere. Consiliul judeţean a dispus
montarea unor camere în zone strategice în care aproape zi de zi sunt abandonaţi câini. Oamenii spun că unii sunt lăsaţi chiar în saci de plastic cu şanse minime de supravieţuire.

Se spune că sunt prieteni de nădejde. Dar cu toate astea sunt abandonaţi fără milă la marginea marilor oraşe. În
Domneşti localnicii sesizează autorităţile şi de 10 ori pe săptămână cu privire la apriţia altor suflete pe stradă.

Abandonul se pedepseşte cu până la 3.000 de lei. Dar nu întotdeauna omul este găsit.

Cei de la protecţia animalelor spun că exitstă suficiente variante pentru cei care nu mai pot ţine un animal acasă.

Investiţia se ridică la 112 mii de lei, bani de la bugetul Consiliului Judeţean Ilfov. Cine va fi prins că abandonează
un animal va fi amendat. După 3 luni de la pornirea camerelor, se va face o analiză a efectelor, pentru a vedea
dacă rata abandonului a scăzut

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt