Peste 10.000 de turişti au venit azi în portul militar Constanţa, la ziua porţilor deschise, în ajunul sărbătorii Zilei Marinei.
Copiii au admirat armele, iar părinţii şi-au făcut fotografii de neuitat la bordul navelor de luptă. Şi marinarii şi militari de la
Dunăre au avut porţile deschise pentru brăilenii care au dorit să vadă navele militare, dar şi să participe la jocurile
marinăreşti.
Ceremoniile dinaintea Zilei Marinei au început la 9.00 fix. După o oră, portul militar a fost deschis vizitatorilor. Dacă pe
fregata Regele Ferdinand turiştii au putut urca fără probleme, la manşa elicopterului nu au avut voie.
Totuşi, cei mici s-au bucurat să poată atinge armamentul
În portul militar Constanţa, impunătoarele fregate, corvetele, şi navele poliţiei de frontieră au fost trase la cheu şi au putut
fi vizitate de curioşi. Vedeta a fost de departe bătrânul bric Mircea.
Şi în acest an, festivităţile de Ziua Marinei se vor ţine fără public. Turiştii vor putea urmări în schimb defilarea navelor
militare, a avioanelor şi elicopterelor, între Constanţa şi Midia. Vor zbura inclusiv avioanele de lupta F-16.
Tunuri antiaeriene, lansatoarea de rachete dar si posibilitatea de a fi în punctul de comandă al unei nave militare a făcut ca şi zona de faleză a Dunării de la Brăila să fie plină de vizitatori.
Vizita pe navele militare a fost urmată de mai multe jocuri marinăreşti.
În acest an Ziua Marinei are o semnificaţie specială pentru militarii marinari, asta pentru că Marina Militara Română
sărbătoreşte 120 de ani de activitate.