Zâna cea bună a câinilor fără stăpân

Zâna cea bună a câinilor fără stăpân

La Focşani, animalele fără stăpân şi-au găsit o zână. În fiecare zi, o femeie, împreună cu soţul ei, pregătesc patrupedelor mâncare. Multora ajung chiar să le găsescă şi un stăpân. Sute de câini şi pisici au fost salvate, chiar dacă de-a lungul timpului cei doi au primit injurii şi chiar ameninţări.

De 10 ani, familia Verdeţu are grijă de câinii fără stăpân din Focşani. Zilnic, le pregătesc oale cu mâncare, pentru care cheltuiesc lunar, din salariul propriu, 1.000 de lei. Acum, patrupedele ştiu deja că doamna Rita şi soţul său, Florinel, au grijă de ele şi cunosc şi locul unde în fiecare zi se serveşte masa.

Toată familia dă o mână de ajutor în timpul liber, însă doamna Rita este cea care a fost numită zâna cea bună a câinilor şi pisicilor. Familia Verdeţu are la rândul său acasă 2 câini şi 3 pisici, pe care i-a salvat, bolnavi fiind. Una dintre cateluşe avea picioarele rupte.

Cei doi soţi sunt îngeri păzitori şi pentru animalele vecinilor. Constantin a salvat de pe stradă 4 câini, însă nu îşi permite să îi hrănească. Aşa că primeşte ajutor din partea familiei Verdeţu.

Din păcate însă, atât soţii Verdeţu, cât şi Constantin au fost jigniţi şi ameninţaţi de-a lungul timpul pentru gestul pe care îl fac.

Oamenii speră ca Poliţia Animalelor să îi pedepsească pe cei care nu au grijă de necuvântătoare.

Instituţia destinată protejării necuvântătoarelor nu funcţionează deocamdată. Însă sunt şanse mari ca în viitorul apropiat ea să devină realitate. La nivelul IPJ Vrancea au fost scoase deja la concurs 6 posturi: 2 de medic veterinar, unul de ofiter si 3 posturi de agent de politie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt