La munte este iarnă în toată regula. În anumite zone a nins abundent, iar stratul de zăpadă depăşeşte, în unele locuri, un metru. Dacă la Azuga şi în Bucegi a fost viscol, în alte părţi turiştii şi-au petrecut ziua pe pârtii. Astfel, la Cheile Grădiştei, din zona Moieciu-Fundata, oamenii s-au putut bucura de un weekend de vis, aşa cum s-a întâmplat şi pe pârtia de la Buscat-Băişoara, din judeţul Cluj.
Cheile Grădiştei - un loc desprins parca din povesti. Cu brazi semeti printre serpentine si cu zapada cat vezi cu ochii. Iar turistii nu au intarziat sa apara.
Pentru cunoscători, statiunea nu are secrete. Nici pentru cei care iubesc sporturile de iarnă.
Şi echipa olimpică de winter skiathlon profită de zăpada de la Cheile Grădiştei. Au aşteptat cu nerăbdare ninsoarea, iar aceasta a venit, facandu-le pe plac
Nu doar peisajul de vis atrage turistii la Cheile Grădiştei, ci şi meniul foarte ofertant.
Şi în judeţul Cluj a nins, iar pârtia de la Buscat-Băişoara, aflată la numai 30 de km de Cluj Napoca s-a umplut de turisti in acest weekend. Cu mic, cu mare, clujenii si-au luat saniutele, schiurile si placile si au luat avant pe partie.
Pasionaţii de ski şi placa trebuie sa ştie ca sunt deschise pârtiile verde si albastra, iar weekendul acesta au fost
inaugurate si pârtia de iniţiere si baby lift-ul. Atenţie la vreme, însă! Meteorologii anunţă că vremea va fi severă la munte în următoarele zile. Va ninge în continuare abundent până luni dimineaţă, iar vântul va bate în rafale ce vor depăşi 100 de km pe oră, în anumite zone.