Vizitatorii Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului au ocazia, miercuri şi joi, să participe la un atelier inedit, în care pot vedea cum se produce rachiul, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.
Atelierul va fi organizat în Casa din Bălăneşti, Gorj, şi în aria Povarnei din Sârbeşti, Gorj. Cele două monumente, prin arhitectura şi patrimoniul lor, spun povestea pomiculturii din ţara noastră, prin prezenţa unei instalaţii de distilat fructele, de tip povarnă, una foarte importantă în satul arhaic.
"Cele două gospodării, unde va avea loc atelierul de producere a tăriei şi a rachiului, sunt aduse în Muzeul ASTRA din Oltenia de Nord, din zone colinare recunoscute pentru tradiţia pomicolă seculară. Pentru satele din Gorj şi Vâlcea, tradiţia producerii ţuicii coboară în secolul al XV-lea şi este atestată de documente medievale de cancelarie domnească. Astfel de 'parafe' confirmă, spre exemplu, faptul că în anul 1865 judeţele Argeş şi Vâlcea produceau peste 2.500.000 litri de rachiu. Cât despre 'reţeta' rachiului, aceasta desigur că este una specială. După ce se coceau prunele, se scuturau cu prăjina, se depozitau în vase mari de lemn, numite zăcători. Aici fierbeau câteva săptămâni, adăpostite în şuri sau în şoproane. Pentru a fi distilate, prunele fermentate erau duse la cazane adăpostite în gospodării sau în povernele înşirate de a lungul văilor cu râuri. Pentru fiebere, focul ardea într-o vatră, sub cazanul de cupru. Deasupra cazanului se aşeza ermetic capacul, iar ţevile pe care circulau vaporii alcoolului erau răcite cu apă, dintr-un răcitor alimentat de o roată masivă, cu găleţele, care aducea apa, prin cădere, chiar din albia râului. La povarnă, cazanele fierbeau şi noaptea, iar acest moment era prilej de poveste şi tocmeală sau socializare, cum îi spunem astăzi", a declarat directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, Lucian Robu.
Sursa: Agerpres