Primul tronson din Promenada Verde din jurul lacurilor de pe raza Sectorului 1, unde Administraţia Domeniului Public a igienizat, a toaletat arborii, a montat bănci şi coşuri de gunoi şi a amenajat o alee din pietriş, va fi inaugurat vineri.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, transmis AGERPRES, până la începerea propriu-zisă a lucrărilor la primul tronson al Promenadei Verzi, estimată pentru începutul anului viitor, autoritatea locală intenţionează să redea locuitorilor toate zonele accesibile în prezent, prin amenajarea şi punerea în siguranţă a acestora de către ADP.
agerpres.ro