Inundaţiile puternice care au făcut prăpăd în Vrancea au lăsat pe străzi o familie cu trei copii din comuna Mirceştii
Vechi. Casa le-a fost distrusă de viituri. Adulţii muncesc cu ziua pe la oamenii mai înstăriţi. Însă câştigurile abia dacă le permit să trăiască de pe o zi pe alta. Nicidecum să refacă din temelii locuinţa. Apa care le-a distrus casa nu le-a luat însă şi credinţa în bunătatea semenilor.
O singura casă distrusă de ape într-o întreagă comună şi aceea a fost a lor! Familia Vasilache şi-a pierdut agoniseala de-o viaţă în urma inundaţiilor care au făcut măturat Vrancea. Au trei copii de crescut, iar banii le ajung cu greu pentru pâinea de zi cu zi. Iniţial, primarul le-a promis ajutor pentru reconstrucţia locuinţei. Au rămas cu promisiunea. Acum, la mai bine de o lună de la retragerea apelor, trăiesc cu toţi în singura cameră pe care au reuşit să o refacă.
Toate bunurile familiei au fost luate de şuvoiae. Singurul ajutor bănesc a venit din partea unui preot.
Impresionaţi de chinul acestor oameni, mai mulţi locanici le-au întins şi ei o mână de ajutor.
Familia greu încercată de soartă are drept singure surse de venit alocaţiile copiilor şi banii pe care îi primesc pentru munca zilieră. Aşa că repararea stricăciunilor produse de inundaţii este o sarcină uriaşă pentru ei.
Orice ajutor, cât de mic, este binevenit în astfel de momente grele. Cei care doresc pot dona pentru această familie, în contul deschis la BRD pe numele Enache Lenuţa: RO67BRDE 400SV 4076969 4000.