Şase suflete stau înghesuite într-o cameră mică în care, printre crăpăturile din acoperiş, se scurge apă de fiecare dată când plouă sau ninge. De Crăciun, nu au aşteptări prea mari. Ştiu că Moşul e posibil să nu vină nici anul acesta. Aşa sună povestea familiei Poloboc, din nordul îndepărtat şi sărac al ţării. Tatăl, capul familiei, este bolnav, iar singurul venit pentru şase oameni este alocaţia copiilor. Singura lorsperanţă sunt vecinii din sat şi un ONG din Botoşani, care, spun ei, i-au ajutat enorm cu lucruri fără de care traiul le-ar fi fost imposibil.
Nu îşi permit un brad şi nici ornamente de Crăciun, însă cei patru copii ai familiei Poloboc fac Rai din ce au. Cu foi colorate şi multă creativitate, şi-au propus să nu lase casa nedecorată de sărbători. Cel mai tare îşi doresc ca Moşul să le aducă un telefon.
Viaţa nu a fost darnică cu cei din familia Poloboc. Tatăl, Radu, deşi este bolnav şi nu poate lucra, se zbate pentru a pune pâine pe masă pentru cele patru suflete pe care le creşte împreună cu soţia Florentina. Toate veniturile lor se limitează la alocaţiile celor mici.
Copiii speră însă an de an că Moş Crăciun le va călca şi lor pragul.
Grijile părinţilor sunt însă altele. Lemnele sunt puţine, iar frigul din următoarele luni se anunţă a fi nemilos.
În viaţa acestor oameni năpăstuiţi există şi o rază de speranţă. Membrii asociaţiei „Susţine-i pe cei de lângă tine” le sunt constant alături lor şi altor câtorva zeci de familii nevoiaşe.
Oricine poate da o mână de ajutor şi poate deveni ajutor de Moş Crăciun. O puteţi face şi dumneavoastră contacându-ne pe emailul credeinbine@primatv.ro.