Val de proteste, angajaţii CFR au ieşit în stradă

Val de proteste, angajaţii CFR au ieşit în stradă

Romania pare să fi intrat în zodia protestelor. Şi angajaţii CFR şi-au strigat nemulţumirile în faţa Ministerului Transporturilor. La fel ca profesorii si angajatii SANITAS, cer să se aplice majorarea salarială din Statutul Personalului Feroviar. Sindicalistii acuză şi degradarea condiţiilor de muncă. Dacă nu le vor fi soluţionate revendicările, cfr-iştii ameninţă cu greva generală.

Salariile mici şi starea proasta a infrastructurii CFR sunt principalele nemulţumiri ale celor care azi au strigat sub geamul ministrului Sorin Grindeanu. Sindicalistii spun că tăirea cu 10% a bugetulu pentru compensaţii i-a afectat mult pe angajatii CFR. Deşi legea personalului feroviar prevedea creşterea salariilor de la 1 iulie, până în acest moment, nu există un buget de venituri şi cheltuieli.

Afectaţi în principal vor fi călătorii, spun sindicaliştii. Trenurile vor fi mai puţine pentru că nu sunt bani pentru repararea locomotivelor. Mai mult, în plin sezon estival nu va putea fi crescut numărul de vagoane.

Marian a fost mecanic de locomotivă peste 20 de ani. Spune că este o muncă grea şi nerăsplătită corespunzător. Salariul unui mecanic debutant porneşte de la 1.800 de lei.

Dacă guvernanţii nu vor veni cu soluţii, cfr-iştii spun că vor urma exemplul profesorilor şi intra în grevă generală. Angajaţii vor veni la muncă, însă trenurile nu vor circula. România are peste 13.000 de kilometri de reţea feroviară. Îmbunătăţiri însă nu au mai fost aduse de ani întregi. Aceste lucru creşte riscul accidentelor.

Pe 20 Iunie angajaţii de CFR Infrastructura vor începe şi ei protestele, iar pe 26 Iunie sindicaliştii anunţă un miting comun.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt