Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) va găzdui, începând de marţi şi până vineri, prima ediţie a Săptămânii Mondiale a Francofoniei Ştiinţifice, care se va derula în format hibrid - eveniment cu prezenţă fizică şi la distanţă, prin videoconferinţă în întreaga lume - şi care va reuni peste 900 de reprezentanţi ai universităţilor din 116 state membre ale Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF).
Potrivit unui comunicat de presă al UPB, manifestarea va fi marcată de cea de-a XVIII-a Adunare Generală cvadrienală a Agenţiei Universitare a Francofoniei, ocazie cu care vor fi aniversaţi cei 60 de ani de existenţă a celei mai importante reţele universitare din lume.
"Ne mândrim să spunem că este prima Adunare Generală AUF organizată în România, dar şi primul eveniment de acest fel pe care AUF îl organizează într-o universitate. Alegerea de către AUF de a organiza acest eveniment cu dublă însemnătate în România, la Universitatea Politehnica din Bucureşti, reprezintă o recunoaştere pentru comunitatea noastră academică, dar şi pentru întreg mediul universitar autohton", a declarat Mihnea Costoiu, rectorul UPB, citat în comunicatul de presă.
agerpres.ro