Producătorii de legume au ajuns să arunce la gunoi zeci de tone de produse, pentru că pe de o parte nimeni nu mai este interesat în piaţă să le cumpere, nici la preţuri de mizerie, iar pe de alta producătorii găsesc greu persoane interesate să le preia, chiar şi gratuit. Un preot a recuperat câteva tone de legume pe care le-a transportat către mânăstiri din Argeş. Cum s-a ajuns la această situaţie.
Aproape că nu este zi în care în mediul online să nu apară fotografii cu munţi de legume aruncate la groapa de gunoi pentru că producătorii nu mai au piaţă de desfacere indiferent cât de mult au micşorat preţul. Criticaţi vehement pentru că îşi aruncă munca la gunoi „în timp ce în ţara asta sunt oameni care nu au ce să mănânce“, producătorii se apără şi spun că efectiv nu mai au soluţii, pentru că nici degeaba nu le mai vrea nimeni castraveţii.