Un orădean şi căţeluşa lui din rasa ciobănesc belgian sunt noii campioni mondiali la dresaj canin. Femela, care are doar
2 ani, a făcut faţă cu brio tuturor probelor şi a învins competitori din 17 ţări. Instructorul ei, în schimb, şi-a adjudecat în Grecia, al doilea titlu mondial din carieră, o performanţă unică pentru ţara noastră. În spatele succesului se ascund multe ore de antrenament şi o relaţie de prietenie stabilă între dresor şi câine.
Orădeanul Alex Bondar practică dresajul canin, la nivel profesionist, de mai bine de un deceniu. Pasiunea care la
început părea o simplă joacă s-a transformat însă în scurt timp în performanţă. În 2015, Alex reuşea să câştige titlul mondial cu căţeluşa Dilara. Rezultatul de atunci i-a dat curaj bărbatului deşi spune el, România nu are nici tradiţie şi nici infrastructură într-un astfel de sport în comaparaţie cu ţări precum Franţa, Elveţia sau Spania.
Cu multe ore de pregătire pe terenul de antrenament, Alex Bondar a izbutit în această lună o performanţă unică pentru ţara noastră. A devenit din nou campion mondial, de această dată în Grecia, în cadrul competiţiei de profil, destinată ciobăneştilor belgieni. Un astfel de concurs are mai multe probe: canicross, bikejoring, agilitate, câini de muncă şi
mondioring. Aceasta din urmă presupune exerciţii de obedienţă, sărituri, pază şi protecţie. Alex şi căţeluşa Fala,
puiul fostei campioane mondiale Dilara, au concurat la proba de mondioring, unde au luptat contra a 54 de echipe din 17
ţări şi s-au clasat pe primul loc al podiumului
Rezultatul este cu atât mai spectaculos cu cât Fala, o femelă de 2 ani, din rasa ciobănesc belgian, varietatea malinois, nu
a fost mereu în sub ochii stăpânului ei. Când era mai mică, a fost dată în grija unei familii, care la un moment dat nu a mai
dorit-o. Alex a luat-o atunci înapoi şi au început antrenamentele.