Un cutremur cu magnitudinea 3,1 pe Richter s-a produs marţi dimineaţă în judeţul Vrancea, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Alte două seisme cu magnitudine peste 3 au avut loc luni în aceeaşi zonă.
Cutremurul s-a produs marţi dimineaţă la ora 3.08, la adâncimea de 18 kilometri, potrivit INFP.
Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 81 kilometri Est de Braşov, 92 km Nord-Est de Ploieşti, 103 km Sud de Bacău, 111 km Vest de Galaţi, 112 km Nord-Vest de Brăila şi 142 km Nord de Bucureşti.
Acesta este al şaselea seism care a avut loc în judeţul Vrancea în ultimele 24 de ore, dintre care două au avut magnitudinea de peste 3.
De la începutul acestei luni, în România s-au produs 12 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,5 şi 3,4 pe Richter.