Volumul de mărfuri transportate rutier a înregistrat, în primele nouă luni din 2021, o creştere cu 15,4% comparativ cu perioada similară a anului anterior, în timp ce transportul feroviar a avut un avans de 18,1%, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Din totalul de 223,062 milioane de tone de mărfuri transportate rutier, 81,9% au fost înregistrate în transport naţional, care a marcat o creştere cu 16,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Parcursul mărfurilor a crescut cu 11,3%, în transportul naţional înregistrându-se o majorare cu 15,6%.
În transportul feroviar, volumul mărfurilor a înregistrat creştere cu 18,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, datorată evoluţiilor pozitive ale tuturor componentelor. Au fost transportate 43,031 milioane tone mărfuri, din care 81,9% în transport naţional. Parcursul tarifar al mărfurilor s-a majorat cu 14,8%, transportul internaţional înregistrând cea mai însemnată creştere dintre componente, respectiv cu 31,9%.
În transportul maritim au fost înregistrate 39,876 milioane tone în transport internaţional, în creştere cu 13,3% faţă de perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2020.
agerpres.ro