Trăim vremuri în care mamele fug din faţa războiului cu copiii în braţe

Trăim vremuri în care mamele fug din faţa războiului cu copiii în braţe

Războiul poate domina cu forţă pentru o vreme viaţa noastră, dar, în cele din urmă, vor învinge cei care au ceva pentru care să lupte, afirmă vicepremierul Kelemen Hunor, într-un mesaj de Ziua internaţională a femeii.

"Trăim vremuri în care mamele fug din faţa războiului cu copiii în braţe. Anul acesta, 8 Martie este, în primul rând, despre ele, despre mamele ale căror vieţi cotidiene sunt marcate de incertitudine în aceste zile şi săptămâni. În vremuri de război, ele fac cele mai mari sacrificii şi ne învaţă cele mai importante lecţii. Pentru că este atât un sacrificiu, cât şi o dovadă a iubirii să ne părăsim părinţii, soţii, pentru a ne salva copiii. Războiul poate domina cu forţă pentru o vreme viaţa noastră, dar, în cele din urmă, vor învinge cei care au ceva pentru care să lupte. Trăiască femeile din Ucraina, trăiască femeile care fug din Ucraina. Trăiască cei care salvează viaţa din faţa morţii", a scris Kelemen Hunor, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a informat marţi că în data de 7 martie, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 29.636 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 12,7% faţă de ziua precedentă). De la începerea conflictului din Ucraina, 3.469 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt