Pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, între kilometrii 155 şi 161 (Podul Cernavodă), din cauza lucrărilor de reparaţii, până la finalul lunii mai, circulaţia este restricţionată pe calea 2 (sensul către Bucureşti), traficul fiind deviat pe calea 1, unde se circulă pe câte o bandă, în ambele sensuri.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, şoferii sunt sfîătuiţi de poliţişti să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare., Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR) a semnat pe 8 aprilie contractul pentru reabilitarea podului peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680. Valoarea contractului este de 67,753,035.18 Lei fără TVA. Durata contractului este de 24 luni perioadă de execuţie a lucrărilor, iar perioada de garanţie a lucrărilor de 5 ani. Podul peste Dunăre de la Feteşti este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele şi viaducte de acces), care traversează bratul Borcea al fluviului Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavodă, conectează regiunile Dobrogea şi Muntenia.