Centrul Infotrafic anunţă că, vineri după-amiază, traficul rutier pe DN 1 - Valea Prahovei este intens, iar în unele zone se circulă în coloană, o situaţie similară fiind şi în unele zone de pe DN 39 şi la ieşirea de pe autostrada A1, în zona localităţii Bascov.
Potrivit sursei citate, pe DN 1 se circulă în coloană între Poiana Ţapului şi centrul staţiunii Buşteni, pe sensul de urcare către Braşov, trafic intens fiind şi pe celălalt sens, între Predeal şi Buşteni.
De asemenea, se circulă pe alocuri în coloană şi pe DN 39 Constanţa - Mangalia, între Agigea şi Eforie Nord, pe sensul către Mangalia, şi între Eforie Sud şi Eforie Nord, pe sensul către Constanţa.
Coloane de maşini sunt şi la ieşirea de pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, către DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Bascov din judeţul Argeş.
În schimb, pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa sunt semnalate valori ridicate de trafic, dar nu sunt coloane de autovehicule.
"Pentru reducerea riscului rutier, recomandăm conducătorilor auto care se deplasează către diversele zone turistice din ţară să respecte limitele legale de viteză şi indicaţiile poliţiştilor, să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulaţie sau direcţia de deplasare, să pună în funcţiuni luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc. Pe autostradă, acordaţi prioritate când părăsiţi spaţiile de servicii şi nu circulaţi pe banda de urgenţă!", arată Centrul Infotrafic.
Sursa: Agerpres