Riscăm sancţiuni uriaşe de la Uniunea Europeană pentru poluarea aerului şi pentru că nu închidem gropile de gunoi neconforme! Cu toate acestea, cârpim în loc să facem ce trebuie! În oraşul Urlaţi, de exemplu, după ce ieri Garda de Mediu a descoperit un câmp unde se aruncau deşeuri, primăria a încercat să ascundă gunoiul ”sub preş”. Practic, mizeria a fost acoperită cu pământ. Tot primăria este obligată acum să le strângă.
Oraşul Urlaţi, judeţul Prahova, la 60 de km de Bucureşti. Pe un teren de câteva sute de metri, pe valea Cricovului Sărat, în loc de culturi de legume sau iarbă verde şi copaci sunt tone de gunoi. De aproape o săptămână, Garda de Mediu inspectează locul zilnic. În urma controlului de ieri, primăria a venit cu o soluţie.
Munţii de pământ sunt decoraţi cu gunoaie de toate felurile.
Oraşul e la câteva minute de groapa de gunoi ilegaă. Mirosul puternic străbate distanţa cu viteză.
Pe primarul din localitate, în funcţie din 2004, controlul l-a prins în concediu.
În zonă există şi un punct de colectare a gunoiuli. Nici aici nu e totul în regulă.
Autorităţile locale spun au amendat de la începutul anului 28 de localnici. Problemele descoperite de inspectorii gărzii de mediu au adus însă acum primăriei o amendă totală de 50 de mii de lei şi obligaţia de a strânge gunoaiele până pe 6 iunie.