În Vrancea, de sute de ani, femeile se îndeletnicesc cu nobila artă a ţesutului. În iernile lungi sau în zilele în care vremea nu le permite să lucreze în aer liber..ţes păretare, ii sau fote pe care le poartă la sărbători. Locuitorii zonei de munte au ales să îmbine moştenirea primită din generaţie în generaţie..cu iureşul vieţii de zi cu zi.
Locuitorii din zona de munte aveau un adevarat cult pentru portul lor traditional, pentru sarbatori si zilele de duminica, atunci cind toata suflarea satului mergea la biserica. Gospodina casei stia, dinainte de a se marita, cum trebuie tinuta o casa cu multi copii si bani putini. De la botoseii noului nascut si pina la hainele de lucru si cele de sarbatoare, toate erau tesute in casa. In comuna Bîrseşti nu era casa fara un razboi de tesut. În ziua de azi, însă, numeri pe degete tesatoarele din Vrancea, care nu-s mai multe de 5-6, femei in virsta care incearca sa transmita mai departe traditiile stramosesti.
Tanti Aneta isi aminteste cum, in tineretii ei, vara, toata suflarea satului era la munca. Numai iarna se tesea. Ca sa
nu stea cu dusumeaua goala, tesea preşuri din cîrpe vechi.
Fiica lui tanti Aneta a invatat să coasă la razboi tot la 16 ani. După căsătorie a plecat in Italia. Acum, s-a intors acasa decisa sa lucreze alaturi de mama ei.
Acum, e rândul Violetei să-si învete fiica arta tesutului. Suveica e cam mare pentru mina ei, dar fata nu se da batura.
Fetele si femeile tinere sunt interesate de aceasta meserie veche de cind lumea - si ar învata - numai ca, nu mai sunt mesteri care sa le facă razboaie de ţesut.
