Teatrul Naţional din Bucureşti sărbătoreşte online Ziua Mondială a Teatrului

Teatrul Naţional din Bucureşti sărbătoreşte online Ziua Mondială a Teatrului

Teatrul Naţional din Bucureşti sărbătoreşte online Ziua Mondială a Teatrului, pe 27 martie, cu două conferinţe susţinute de Radu Beligan şi Alexandru Tocilescu. 

Conferinţa maestrului Radu Beligan, cu titlul „Profesorii mei”, a avut loc în martie 2008, şi cea a regizorului Alexandru Tocilescu, „Despre teatru şi ale lui”, a fost susţinută în 2011.

„Marea izbândă a îndelungatei mele vieţi este că mi-am păstrat până azi starea de elev. Această filosofie de viaţă ar fi benefică şi la scara vieţii sociale. Căci marea bătălie în societatea în care trăim nu se dă între bine şi rău, ci între inteligenţă şi prostie. Iar forţele prostiei sunt demenţiale şi se înghesuie zilnic în sticla televizoarelor. Tristan Bernard obişnuia să spună: ignoranţa face progrese”, spunea Beligan.

În conferinţa din urmă cu 13 ani, el a vorbit în faţa a o mie de colegi şi admiratori despre cariera sa de 70 de ani.

Regretatul regizor Alexandru Tocilescu, cunoscut pentru montări ca „O scrisoare pierdută”, după I.L. Caragiale, „Amanţii însângeraţi”, după Chikamatsu Monzaemon, şi „Eduard al III-lea”, după William Shakespeare, a susţinut o singură conferinţă la TNB.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt