Teatrul de Stat Constanţa începe vineri, 6 august, o mini-stagiune estivală care va cuprinde reprezentaţii la sediu, la Teatrul de Vară Soveja, turnee şi participări la festivaluri importante, dar şi două spectacole ale unor trupe de tineri actori şi balerini constănţeni, anunţă instituţia într-un comunicat remis marţi AGERPRES.
Teatrul de Stat va prezenta, pe data de 11 august, spectacolul "Maria Tănase. O poveste", de Carmen Lidia Vidu, câştigătoarea din acest an a premiului UNITER pentru regie, în deschiderea stagiunii de vară a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, intitulată "Nopţi de vară, sus, pe teatru", iar pe 23 august, la Festivalul Internaţional de Teatru din Sibiu, va susţine două reprezentaţii ale spectacolului "Jocuri în curtea din spate", de Edna Mazya, pentru care regizoarea Diana Mititelu a câştigat anul acesta premiul UNITER pentru debut.
De asemenea, spectacolul "Ziua Z" de Ionuţ Sociu, regia Bobi Pricop, a fost invitat în secţiunea online a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi va fi prezentat în data de 24 august, iar spectacolul "8 taţi" de Tina Muller, regia Irisz Kovacs, a fost invitat pe data de 25 august la Festivalul ID FEST BACĂU 2021, ajuns la ediţia cu numărul 22.
agerpres.ro