Tavan prăbuşit într-o sală de clasă. „Ce suflet au cei din firma care au renovat şcoala?”

Tavan prăbuşit într-o sală de clasă. „Ce suflet au cei din firma care au renovat şcoala?”
Adevarul

Tavanul unei săli de clasă s-a prăbuşit, deşi sala fusese recent reabilitată şi modernizată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Profesoara Mihaela Murgoci, de la Şcoala Gimnazială Isvoarele, judeţul Giurgiu, a postat o fotografie cu tavanul prăbuşit într-o sală de clasă.

Dascălul spune că incidentul s-a petrecut noaptea, aşa încât nu a fost nimeni rănit. Cu toate acestea, profesoara aminteşte că sala a fost recent reabilitată pe bani guvernamentali. Lucrările de reabilitare a întregii şcoli au început în anul 2019, urmând să fie finalizate în iulie 2021. „Aşa mi-a început ziua. Cu vestea că tavanul clasei a 5-a a căzut peste noapte. Bine că noaptea, altfel cădea peste profesor la oră şi peste copii la pauze. Şi mă întreb - ce suflet au cei din firma care a "renovat" şcoala? Dorm bine noaptea? Se simt bine că au luat banii pe o lucrare făcută prost? Dacă omorau nişte copii? (Orele mele - fizice sau online - au fost minunate azi. Deşi am avut o oră cu două clase şi două profe. Mulţam Teach pentru formarea pe literaţie. Recuperez poveştile nespuse la oră în online.)

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt