Suflantele cu care se curăţă frunzele, sursă de poluare

Suflantele cu care se curăţă frunzele, sursă de poluare

Credem că ne refugiem în oaze de natură, dar ajungem tot în locuri poluate. Este vorba despre parcurile din Bucureşti - unde calitatea aerului nu este mai presus de cea din restul oraşului, chiar dacă suntem înconjuraţi de copaci şi verdeaţă. Cu atât mai mult acum, în zilele de toamnă. Angajaţii de la curăţenie trebuie să adune natura uscată şi nu au aparatură performantă, iar tot praful se ridică în aer, de unde este inhalat de oameni.

La orele prânzului, în Parcul Cişmigiu se lucra de zor. Angajaţii de la salubritate nu mai contenesc să cureţe aleile de frunzele care tot cad. Iar acum se plâng că nu mai pot folosi suflantele -aparatele cu care făceau curat- pentru că sunt sursă importantă de poluare.

Grupul de Iniţiativă Civică Cişmigiu şi Aelive au montat senzori care măsoară calitatea aerului din zona Parcului Cişmigiu. Aceştia au reuşit să reducă utilizarea aparatelor suflante aici şi vor să extindă proiectul pentru toată Capitala.

Deşi merg în parcuri pentru a se relaxa in natură si la aer curat, bucureştenii se trezesc tot într-un mediu poluat. În plus, Parcul Cişmigiu încă este extrem de murdar.

În Bucureşti, 60 la sută din poluare provine din trafic. Şi şantierele sau arderile de deşeuri de la marginea orasului sunt surse importante de poluare.

foto: superghid.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt