Poşta suedeză (PostNord), care primeşte mii de scrisori trimise anual lui Moş Crăciun, a arhivat 10.000 de scrisori ieşite din comun în ultimii 100 de ani, relatează News.ro
Postnord primeşte anual aproximativ 16.000 de scrisori trimise lui Moş Crăciun cu adrese ca ”Laponia”, ”Ţara renilor” sau ”igluul lui Moş Crăciun”.
Cea mai vechie dintre ele datează din 1890.
”Scrisorile vin din Statele Unite, Asia şi am şi din Taiwan”, declară AFP Kristina Olofsdotter, însărcinata cu timbre la PostNord, la Postmuseum, la Stockholm.
Jucării, animale domestice şi cărţi sunt cele mai dorite cadouri de către copii dintotdeauna, iar copiii aveau odinioară aşteptări mai modeste.
”Poţi să vezi în scrisori vechi că copiii cereau poate un lucru, două. Acum, listele lor sunt mai lungi”, declară ea.
Multe dintre ele, cu un scris de copil, îi pun întrebări lui Moş Crăciun.
”Care este băutura dumneavoastră preferată?, ca să ştim ce să vă pregătim”, întreba un copil în anii '60.
O fată de patru ani vrea să-i spună lui Moş Crăciun că tocmai a învăţat să-i scrie numele şi adaugă ea ”sper că renii sunt cuminţi”.
Toate scrisorile sunt citite, iar atunci când se trimite o adresă, muzeul dă un răspuns.
Olodsdotter declară că răspunsul începe adesea cu ”Bună ziua din partea lui Moş Crăciun”, care mulţumeşte pentru scrisoare şi spune că este mult de muncă înainte de Crăciun şi că apreciază mult scrisoarea.
Răspunsul îi încurajează pe copii să înveselească ziua cuiva scriindu-i o scrisoare şi să nu uite ”să nu iuite că visele se pot împlini dacă crezi în tine”.
Copii nu sunt singurii care scriu.
În acest an, un adult în vârstă de 20 de ani din Taiwan i-a trimis o scrisoare lui Moş Crăciun.