Specialişti de la INSEMEX, Inspecţia Muncii şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, cooptaţi în cercetarea la faţa locului în ancheta care vizează incendiul de la Ferma Dacilor

Specialişti de la INSEMEX, Inspecţia Muncii şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, cooptaţi în cercetarea la faţa locului în ancheta care vizează incendiul de la Ferma Dacilor

Specialişti din cadrul mai multor instituţii participă la cercetarea la faţa locului în ancheta deschisă în urma incendiului care a distrus pensiunea Ferma Dacilor din localitatea Tohani, informează News.ro
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, care coordonează investigaţia, dosarul vizează infracţiuni de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi ucidere din culpă.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii, miercuri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, la cercetarea la faţa locului în cadrul anchetei deschise în urma incendiului de la complexul turistic Ferma Dacilor au fost cooptaţi specialişti din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă - INSEMEX, inspectori de la Inspecţia Muncii şi specialişti din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, pe lângă ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova. 
Ancheta vizează infracţiuni de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi ucidere din culpă, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, iniţial ancheta a fost deschisă la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, dosarul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Tribunal în cursul zilei de marţi.
Opt persoane au fost declarate dispărute în urma incendiului izbucnit, marţi dimineraţă, la pensiunea Ferma Dacilor din Tohani, judeţul Prahova.
Şase trupuri carbonizate, inclusiv un copil, au fost găsite, marţi, de către salvatori în pensiune. În cazul celei de-a şasea victime carbonizate, nu se poate preciza dacă este adult sau minor.
Cadavrul carbonizat al unui copil a fost găsit miercuri dimineaţă.
”S-au recoltat probe ADN de la toate victimele şi sunt identificate parţial”, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Alte două persoane, mamă şi fiu, au suferit arsuri pe 5% şi 8% din suprafaţa corpului.
Pensiunea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu. De asemenea, funcţiona fără autorizaţie de construire, iar cei care o ridicaseră obţinuseră la finalul anului 2020 un certificat de edificare. Prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, a anunţat că la nivelul judeţului vor începe controale care vor viza existenţa autorizaţiilor de construire, de funcţionare şi a avizelor de securitate la incendiu pentru astfel de unităţi de cazare.

Afla mai multe despreferma dacilorinsemex
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt