SMS, la 8864, cu textul ”SPITAL”

SMS, la 8864, cu textul ”SPITAL”

Crede în bine este numele campaniei sub care Focus Prima TV susţine o expediţie umanitară ce are drept scop
strângerea de fonduri pentru finalizarea de către Asociaţia Dăruieşte Viaţă a Primului Spital de Copii, construit exclusiv din donaţii şi sponsorizări. Expediţia a plecat din Sulina, traversând până acum oraşele Belgrad, Milano, Tarragona şi Tarifa.

După cinci zile de mers şi peste 4.500 de km, Mihai a ajuns la Faro, în sudul Portugaliei. Această oprire, la Faro, nu a fost prevăzută, iniţial, în traseul expediţiei Crede în Bine… Aici funcţionează, de aproape 50 de ani, una dintre cele mai faimoase comunităţi de motociclişti din lume, Moto Club de Faro. Aflând despre expediţia umanitară ”Crede în bine”, în care unul de-ai lor a pornit să cutreiere Europa de la Est la Vest şi de la Sud la Nord, membrii clubului din Faro l-au contactat pe Mihai şi l-au invitat să le fie oaspete în drumul său spre Cabo da Roca, extremitatea vestică a traseului. A fost o seară uluitoare, plină de legende despre personalităţile care au fost
membri în Moto Club-ul din Faro.

În dorinţa de a-i omagia pe aceştia, managerii clubului au transformat restaurantul clubului într-un veritabil muzeu.

La finalul expediţiei, vom pregăti o ediţie specială de tip Making Of, în care vom afla mai multe detalii despre fiecare loc vizitat de Mihai şi, mai ales, despre oamenii pe care i-a cunoscut. Poţi susţine şi tu Campania CREDE ÎN BINE şi iniţiativa NoiFacemUnSpital, scanând, cu camera smartphone-ului, QR Code-ul din colţul ecranului sau prin trimiterea unui SMS, la 8864, cu textul SPITAL (o donaţie lunară de 4 euro).

NoiFacemUnSpital este, la momentul actual, cea mai mare iniţiativă de implicare socială din România, fiind susţinută de peste 350.000 de persoane fizice şi peste 5.600 de companii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt