Serviciul de Paşapoarte al Capitalei va lucra şi la sfârşitul acestei săptămâni

Serviciul de Paşapoarte al Capitalei va lucra şi la sfârşitul acestei săptămâni
Profimedia

Angajaţii Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte al Municipiului Bucureşti (SPCPMB) vor avea program de lucru la sfârşitul acestei săptămâni, în contextul cererii mari de eliberare a acestor documente, a informat, miercuri, Prefectura Capitalei.

Sâmbăta şi duminica aceasta programul de lucru al SPCPMB se va desfăşura în intervalul orar 08,00 - 16,00 în ambele puncte de lucru din Bucureşti.

Programul iniţial era de luni până vineri, între orele 8,00 - 16,00. La începutul lunii martie acesta s-a prelungit în cursul săptămânii până la ora 20,00.

Ulterior, s-a dispus şi lucrul în weekend.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt