Selfie-urile pe tren pot fi mortale

Selfie-urile pe tren pot fi mortale

O poză realizată pe vagonul unui tren poate fi spectaculoasă. Poate fi însă şi ultima! Este mesajul transmis de autorităţile din Roman, care au mers în gară, să le explice tinerilor riscurile pe care le presupun astfel de selfie-iuri. Iniţiativa a venit după ce, numai în luna august, trei copii din oraş au ajuns la spital în stare gravă, electrocutaţi. Poliţiştii şi pompierii le-au arătat tinerilor că pot fi realizate selfie-uri memorabile şi în siguranţă, ba chiar le-au oferit şansa să se pozeze la înălţime, pe autoscara din dotare.

Odată cu evenimentele teribile din ultimele săptămâni, autorităţile din Romana au decis să organizeze o acţiune
specială, prin care copiii şi tinerii au învăţat riscurile la care se expun dacă se aventurează pe trenuri, sub firele de înaltă tensiune. Şi care ar putea fi preţul plătit pentru o fotografie spectaculoasă.

Doar în ultimul an, aici, în gara din Roman, patru adolescenţi au riscat pentru un selfie perfect şi s-au
urcat pe locomotivele care, credeau ei, sunt sigure. Unul dintre ei, din păcate, a şi murit. Cel mai recent caz, s-a
înregistrat zilele trecute, când un tânăr de 15 ani, a fost electrocutat chiar în acest loc, iar acum se află în stare
gravă la spitalul din Roman.

Acum, copiii prezenţi la activitate au avut şansa să îşi facă selfie-uri memorabile la înălţime . Dar în siguranţă. De pe autoscara de intervenţie s-au putut fotografia cu oraşul Roman în spate.

În ultimii ani, zeci de tineri şi copii au murit electrocutaţi, după ce s-au urcat pe vagoanele de tren pentru o fotografie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt