Au înţeles că nu se poate şi că nu au de unde, dar nu înţeleg de ce sărăcia îi face diferiţi. Mii de copii din România, care trăiesc în medii vulnerabile, abandonează şcoala. Devin ţinta bullyingului şi sunt respinşi de colectivitate pentru că… nu au! De ziua lor, dar şi în fiecare zi, o asociaţie din Capitală îi ajută să se simtă importanţi, apreciaţi şi…copii.
Ei sunt Gabriel şi Roxana, doi dintre copiii României care, de nevoie, au învăţat ce înseamnă…”nu se poate”, ”nu avem de unde”. Nici nu-şi doresc de altfel mai mult decât au. Adesea, însă, faptul că s-au născut într-o familie în care neajunsurile sunt multe, devine pentru ei… un handicap social.
Părinţii ştiu cel mai bine asta pentru că luptă zilnic cu neputinţa.
Pentru copiii din familiile defavorizate, ajutorul vine, adesea, de la asociaţiile non-profit. Care luptă şi învaţă cu ei… şi de la ei.
Pentru că se apropie 1 iunie, asociaţia "FDP protagonişti în educaţie" le-a pregătit o surpriză celor care poate nu s-au bucurat niciodată de ziua copilului. O surpriză cu tort şi cadouri.
Iar drept răsplată, copiii au dat înapoi ce-au avut mai de preţ: gânduri bune
Fiecare dintre noi poate ajuta un copil să nu uite să se bucure şi să lupte să iasă din mediul care l-a făcut vulnerabil. Trimite ”AJUT” prin SMS la 8844 şi donează lunar 2 euro.