Salarii mai mari pentru poliţişti

Salarii mai mari pentru poliţişti

O singură zi de proteste le-a adus poliţiştilor rezultatul dorit. Salariile lor cresc chiar de la 1 iunie. Nu sunt însă mulţumiţi. Vor contina să ceară în stradă ca vârsta de pensionare să nu fie majorată şi în cazul lor. Cutia Pandorei pare însă deschisă. Au protestat timp de câteva ore şi angajaţii din penitenciare. În iunie, se pregătesc de grevă cadrele medicale.

Potrivit grilei, poliţiştii vor primi iniţial 374 de lei în plus la salariu, majorare restantă încă din 2017. Din august vor exista şi alte creşteri. Chiar şi aşa poliţiştii vor continua protestele. Sunt nemulţumiţi că vârsta de pensionare a celor din sistem ar urma să crească la 65 de ani.

Proteste sunt şi în rândul poliţiştilor din penitenciare. La Galaţi angajaţii închisorii au ieşit în faţa instituţie de la 6 dimineaţa. Timp de patru ore niciunul dintre ei nu a intrat la lucru. Pe lângă lipsa personalului, angajaţii se mai plâng şi de salariile mici, dar şi de planul guvernului de a mări vârsta de penisonare.

Situaţia este aceeaşi în toate penitenciarele din ţară. Din cauza protestului, au fost anulate toate vizitele, plimbările deţinuţilor, dar şi prezentările acestora în instanţă. La nivelul întregii ţări, ar fi trebuit să fie, în sistem, aproximativ 20.000 de poliţişti în penitenciare. Numărul acestora nu depăşeşte însă 12 000. Dacă revendicările nu le sunt ascultate, angajaţii penitenciarelor spun că vor bloca activitatea pentru cel puţin 4 zile consecutiv.

Angajaţii se plâng de salariile mici, lipsa de personal dar şi de faptul că vârsta de pensionare ar urma să crească la 65 de ani, până în 2035.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt