Teen Line, prima platformă de sănătate emoţională şi de prim ajutor emoţional din România, dedicată adolescenţilor cu vârste cuprinse între 13 şi 21 de ani se va lansa oficial pe 31 ianuarie, fiind un nou proiect susţinut de Asociaţia Zi de Bine, în colaborare cu Asociaţia Happy Minds.
Apelând această linie, tinerii pot discuta liberi de prejudecăţile celorlalţi şi pot primi asistenţă de specialitate. Mai mult decât atât, proiectul presupune şi o platformă online cu articole şi materiale video concepute de psihologi, pe înţelesul tinerilor. Suma necesară pentru întregul proiect este de 35.000 de euro, iar companiile care s-au angajat deja să susţină cauza sunt: Lidl România, Grupul EON România şi UniCredit România. Acestea devin şi parteneri strategici ai Asociaţiei Zi de Bine pentru întreg anul 2021.
Când lucrurile tind să devină atât de copleşitoare, le punem la dispoziţie Teen Line, o platformă special gândită pentru tineri care să vină la pachet cu răspunsuri, sprijin şi înţelegere”, au declarat Melania Medeleanu şi Luciana Zaharia, fondatoarele Asociaţiei Zi de Bine.
Prin proiectul Teen Line, asociaţia îşi doreşte să facă un pas către tinerii care au nevoie de un sprijin real în unul dintre cele mai importante momente ale vieţii lor, adolescenţa. Tuturor adolescenţilor din România, Asociaţia Zi de Bine le transmite mesajul că nu este nevoie să facă faţă singuri crizelor emoţionale sau problemelor generate de anxietate şi depresie, indiferent de mediul de provenienţă şi de condiţiile de viaţă şi le oferă o soluţie la îndemână, un helpline gratuit, cu acoperire naţională, disponibil 24/7.