O vacanţă într-o destinaţie exotică este visul oricărui român şi sacrificiile sunt pe măsură. Banii necesari se strâng pe
parcursul a mai multe luni şi nimeni nu îşi doreşte surprize neplăcute, aşa cum au păţit mai mulţi români la intrarea în
Mexic. Turiştii au început să se teamă de călătorii de acest gen şi caută soluţii pentru astfel de situaţii.
Andrei este student şi rezident permanent în Spania. Urmează să călătorească în Mexic şi chiar dacă excursia este organizată de universitatea la care învaţă, are temeri justificate.
Costul unei vacanţe exotice nu este la îndemâna oricui şi de cele mai multe ori banii necesari se strâng în timp. Poate
dura luni întregi.
În cazul unei situaţii neplăcute, poţi salva o mare parte din bani cu ajutorul unei asigurări. Una mai costisitoare.
Iar cei care au neglijat aspectul asigurării de călătorie, pot rămâne şi fără bani şi departe de casă. Prejudiciile uriaşe ar
putea fi însă recuperate ulterior.
În ultimele luni mai mulţi români s-au confruntat cu probleme pe aeroporturile din Mexic. O parte dintre ei au fost întorşi în
ţară, în timp ce alţii au fost interogaţi şi reţinuţi ore în şir. Situaţia aminteşte de februarie 2021, atunci când sute de
români au fost blocaţi timp de mai multe zile pe aeroportul din Cancun.