Românii bat iar la porţile Germaniei

Românii bat iar la porţile Germaniei

Sezonul de cules sparanghel în Germania este în toi, iar curând va începe şi cel al căpşunilor. Românii sunt printre cei mai căutaţi lucrători în aceste domenii, iar plecarea a mii de oameni, care vor să câştige un ban, se simte şi în numărul de teste COVID. La Suceava, de pildă, în ultimele zile s-au făcut de trei ori mai multe teste decât până acum. În timp ce românii pleacă la muncă pe meleaguri străine, legumicultorii noştri se plâng de lipsa forţei de muncă.

Fermele de sparanghel din Germania sunt pline de români sezonieri dintr-un singur motiv: nemţii consideră că sunt foarte harnici. Munca nu este, însă, deloc uşoară, spune timişoreanul Ştefan Cojocnean, care a lucrat, anul trecut, la o astfel de fermă.

În ciuda pandemiei, numărul românilor care pleacă peste hotare ca sezonieri, este acelaşi ca în oricare altă perioadă

Totuşi, nimeni nu poate ajunge în Germania la muncă fără un test covid cu rezultat negativ. La Suceava, de unde au plecat spre fermele de sparanghel foarte mulţi români, numărul testelor s-a triplat în doar câteva zile.

Plecarea în masă a oamenilor la muncă în Germania, îi afectează foarte mult pe legumicultorii români.

Anul trecut, tot în această perioadă, un scandal imens a izbcnit la Cluj-Napoca, după ce câteva sute de oameni,
doritori să plece în Germania ca sezonieri, au fost surprii şi înghesuindu-se pe aeroportul din oraş, deşi eram în plina pandemie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt