România va acorda un sprijin financiar de 150.000 de euro pentru sirienii afectaţi de război. Germania va contribui cu 1,7 miliarde

România va acorda un sprijin financiar de 150.000 de euro pentru sirienii afectaţi de război. Germania va contribui cu 1,7 miliarde

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a susţinut, marţi, o intervenţie în cadrul sesiunii ministeriale a celei de-a cincea Conferinţe privind sprijinirea viitorului Siriei şi al regiunii (Bruxelles V Conference), organizată de Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite şi desfăşurată prin sistem videoconferinţă. Germania s-a angajat să ofere peste 1,7 miliarde de euro pentru a ajuta Siria.

În context, arată un comunicat MAE transmis Agerpres, Aurescu a anunţat că Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, va acorda în 2021 un sprijin financiar de 150.000 de euro pentru refugiaţii sirieni şi va onora angajamentele multi-anuale asumate anterior.

Şeful diplomaţiei române a asigurat că România va continua să sprijine ameliorarea situaţiei umanitare din Siria, dezvoltarea şi rezilienţa statelor din regiune care găzduiesc un număr important de refugiaţi, precum şi demersurile UE şi ONU care vizează soluţionarea crizei siriene.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt