Rezervările pentru vacanţa de Paşte sunt în creştere în această perioadă, cele mai solicitate staţiuni din România fiind Sinaia, Predeal, Poiana Braşov, Buşteni, Azuga şi Bran, dar sunt preferate şi staţiunile de pe litoral, atât din România, cât şi din Bulgaria, precizează consultanţii în turism.
Conform datelor centralizate de turoperatorul Iri Travel, rezervările tip early booking pentru litoralul Mării Negre, atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria, decurg normal. De asemenea, sunt turişti care fac rezervări în special pentru litoralul bulgăresc pentru perioada Sfintelor Sărbători de Paşte, iar pentru litoralul românesc pentru 1 Mai.
"Tarifele deja negociate pentru sezonul estival 2022 rămân neschimbate, dar cele mai avantajoase oferte sunt cele tip early booking, în special cele promovate până la data de 31 martie", notează sursa citată.
Pentru litoralul Bulgariei, ofertele de Paşte cuprind în general perioada 22 - 25 aprilie şi pornesc de la 87 de euro de persoană.
"De exemplu, pentru trei nopţi la un hotel de 4 stele cu servicii all inclusive din Albena tarifele încep de la 134 de euro de persoană, iar pentru un hotel de 5 stele, de la 187 de euro de persoană, cu toate mesele incluse. Pe de altă parte, în Kavarna există vile de 3 stele unde un turist poate plăti şi 54 de euro pentru trei nopţi, fără servicii de masă. Pentru Nisipurile de Aur, pentru 3 nopţi la hoteluri all inclusive de 4 stele, ofertele încep de la 107 euro de persoană, pentru Sunny Beach, de la 149 de euro de persoană, pentru Nessebar, de la 73 de euro de persoană iar pentru Ozbor, de la 203 euro de persoană", se arată într-un comunicat de presă al agenţiei de turism.
Turoperatorul subliniază că poate asigura şi transport cu autocarul către litoralul bulgăresc, costul fiind de 50 de euro de persoană (dus - întors) pentru staţiunile din nord (Balcic, Albena, Kranevo, Nisipurile de Aur, Sf. Constantin şi Elena, Varna), respectiv de 60 de euro (dus - întors) pentru staţiunile din sud (Obzor, Sunny Beach, Nessebar).
În ceea ce priveşte staţiunile de pe litoralul românesc, ofertele de Paşte cuprind tot perioada 22 - 25 aprilie, iar tarifele minime sunt de 203 de lei/persoană, la hoteluri în Mamaia, Eforie Nord, Jupiter, Neptun, Olimp, Mangalia şi Vama Veche.
agerpres.ro