Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, va participa joi, 31 martie, la lansarea primei reviste cu profil exclusiv turistic din Vâlcea, scriitorul şi cunoscutul jurnalist de la Radio Europa Liberă din anii '80-'90 semnând şi unul dintre editorialele ediţiei pilot a noii publicaţii, au anunţat reprezentanţii filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici din România, gazda acestui eveniment.
Potrivit artiştilor plastici vâlceni, parteneri ai Primăriei Râmnicului şi ai echipei redacţionale a noii publicaţii în organizarea acestei lansări, "Hello Vâlcea", promovează în special industria de travel din Vâlcea, în paginile ei urmând să se regăsească informaţii utile şi complete despre destinaţii de vacanţă, obiective turistice sau evenimente culturale şi sociale din judeţ.
Revista va apărea trimestrial în 140 de pagini, este full color şi va fi distribuită gratuit în toată ţara, pentru cei cărora le place să călătorească şi să descopere atracţiile turistice pe care le oferă România şi judeţul Vâlcea în mod special.
Evenimentul de prezentare a ediţiei pilot va avea loc la Galeriile de Artă din Râmnicu Vâlcea, începând cu ora 16,00.
agerpres.ro