Gradul de ocupare a locurilor de cazare de pe Valea Prahovei a fost, de Revelion, de aproape 100%, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova (APDT) precizând, luni, că raportul a fost aproape similar celui din 2019, în ciuda faptului că preţurile de anul acesta au fost mai mari decât de obicei.
Potrivit sursei citate, circa 20.000 de turişti au petrecut Revelionul în staţiunile montane de pe Valea Prahovei, preşedintele APDT Prahova, Adrian Voican, arătând că sărbătorile de iarnă au fost, din punct de vedere turistic, aproape de situaţia de dinainte de pandemie.
"Anul acesta, gradul de ocupare pentru Revelion a fost mai mare faţă de anul trecut pe Valea Prahovei, turiştii au simţit că petrec un Revelion la fel ca cele dinaintea pandemiei, restricţiile nu au mai fost drastice, iar Valea Prahovei a avut circa 20.000 de turişti. Gradul de ocupare a pensiunilor şi hotelurilor a fost de aproape 100%. Un raport foarte bun având în vedere perioada pe care o traversăm, chiar dacă preţurile pentru sejururile de Revelion pentru Valea Prahovei au fost mai mari decât de obicei. Raportul de anul acesta este aproape asemănător celui din 2019 când gradul de ocupare, de Revelion, a fost de 100% în staţiunile de pe Valea Prahovei, inclusiv Breaza şi Câmpina", se arată într-un comunicat transmis de APDT Prahova.
agerpres.ro