Reguli de circulaţie încălcate la fiecare minut în Capitală. Poliţiştii în civil, o soluţie pentru trafic

Reguli de circulaţie încălcate la fiecare minut în Capitală. Poliţiştii în civil, o soluţie pentru trafic

Şoferi care nu semnalizează, care taie faţa sau care încurcă traficul, sunt scene tot mai dese în traficul din Capitală sau din marile oraşe. Puşi în faţa unui comportament tot mai iresponsabil al conductorilor auto, poliţiştii iau în calcul să trimită pe stradă echipaje în civil. O plimbare prin Bucureşti arată cât de des sunt încălcate regulile de circulaţie.

Specialiştii în siguranţă rutieră spun că, în general, conflictele din trafic pleacă de la gesturi mărunte, care au darul de a enerva, iar unii dintre şoferi reacţionează violent.

"Şoferul acela iniţial executa virajul la stânga, s-a răzgândit în ultimul moment şi avem o lipsă de semnalizare la schimbarea benzii de circulaţie. Ne întâlnim foarte des cu astfel de situaţii, a schimbat banda de două ori fără să semnalizeze", observă pilotul Sorin Ene, în urma experimentului.

Poliţiştii spun că lipsa semnalului la schimbarea benzii atrage şi o amendă de 290 de lei, doar că lipsa echipajelor din trafic au lăsat o poartă liberă celor care nu respectă regulile. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt