Autorităţile vor încerca să devieze cursul râului Teleajen în zona în care digul de gabioane este afectat din cauza ploilor, punând în pericol terasamentul fostului depozit de deşeuri al municipiului Ploieşti, a declarat duminică seară, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae.
Potrivit acesteia, zeci de pompieri au acţionat pentru stabilizarea digului folosind saci de nisip puşi la dispoziţie de autorităţile locale, iar în cursul zilei de luni se va interveni cu un buldoexcavator pentru a devia puţin cursul apei.
La operaţiunea de stabilizare a digului au participat, la solicitarea Primăriei Ploieşti, şi militarii Bazei 2 Logistică "Valahia" şi cei ai Centrului 102 Mentenanţă "Bucov", ei urmând să acorde sprijin până la finalizarea lucrărilor, se arată într-o informare de pe pagina de Facebook a Bazei 2 Logistică "Valahia".
"Intervenţia este datorată distrugerii digului de gabioane pe o lungime de 30 metri şi surpării versantului rampei pe o lungime de 60-70 metri. La nivelul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă se intervine pentru punerea în siguranţă a zonei afectate, identificându-se soluţia amplasării de dale de beton, încercând devierea cursului apei", menţionează sursa citată.
Sursa: Agerpres