Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, susţine că ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, trebuia să ceară primarului din Corabia demiterea urgentă a şefului Spitalului Orăşenesc după apariţia imaginilor cu bătrânul căzut care cerea ajutor.
"Nu am nicio intenţie de a mă certa cu cineva, cu atât mai puţin cu Vlad, am încercat să fiu cât se poate de civilizat, prietenos şi constructiv. Doresc doar să nu eşuăm. Să răspundem la aşteptările imense ale oamenilor minţiţi şi dezamăgiţi în ultimii 75 de ani, adică de trei generaţii. Ce puteai să faci în plus, Vlad? (...) Să ieşi public şi să-i ceri primarului din Corabia să-l demită urgent pe şeful Spitalului Orăşenesc. Să ceri tu, prietene, să-şi dea demisia, dacă mai are un dram de onoare acel medic", a scris Rareş Bogdan, marţi, pe Facebook.
El a adăugat că, dacă legea nu este bună, ministrul Sănătăţii trebuie să ceară urgent modificarea ei, având în vedere că există majoritate parlamentară.
În opinia prim-vicepreşedintelui PNL, ministrul trebuia să trimită Corpul de control pentru o evaluare de fond la Spitalul din Corabia, nu să dispună un control al Direcţiei de sănătate publică pe un caz punctual.
"Ca să fie extrem de clar, la fel voi acţiona şi în cazul unor colegi de-ai lui Vlad din Cabinetul Cîţu. Indiferent de partid. Inclusiv PNL, adică partidul din care fac parte. Tocmai pentru că am tăcut şi am vorbit între noi timp de un an, fără a ieşi prea mult în spaţiul public, am ajuns unde am ajuns după ultimul an de guvernare liberală. Nu am spus şi nu am atras atenţia suficient de puternic atunci când lucrurile au derapat, au dezamăgit, nu au mers sau au fost abordate superficial sau greşit. Vă asigur că nici eu, nici alţi colegi nu vom mai face greşeala de a tăcea pentru liniştea cuiva sau a unora", a transmis Rareş Bogdan.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a decis, duminică seara, trimiterea unei echipe de control a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt la Spitalul Orăşenesc din Corabia, după ce online au apărut imagini cu un pacient filmat stând pe jos şi cerând ajutor. În urma controlului s-a decis amendarea medicului de gardă şi a asistentei medicale cu 6.000 de lei şi, respectiv, 3.000 de lei şi sancţionarea cu avertisment a unităţii medicale.
Sursa: Agerpres