Proiecte din ideile orădenilor

Proiecte din ideile orădenilor

Oradenii care vor să pună umărul la modernizarea oraşului au acum o şansă! Pot depune proiecte care să aducă valoare
unor străzi sau cartiere. Municipalitatea acordă maximum o sută de mii de lei pentru fiecare idee, dintr-un total de 1,5
milioane de lei puşi la dispoziţie prin programul de bugetare participativă. Pentru a fi eligibil, proiectul trebuie să treacă
întâi de votul angajaţilor din primărie şi al unor membri ai societăţii civile, iar apoi de cel al locuitorilor urbei.

În ultimii ani, oraşul Oradea s-a schimbat radical cu ajutorul fondurilor europene. Peste 600 de milioane de euro au fost
atrase, bani cu care s-au reabilitat magistralele de termoficare, spitalele şi arterele rutiere cele mai importante. Doar în 2022, peste 350 de proiecte vor fi continuate sau demarate de Primăria orădeană. Cum părerea celor care locuiesc în oraş este importantă, municipalitatea a decis să aloce în acest an şi 1,5 milioane de lei pentru ideile oamenilor de rând. Practic, oamenii pot depune proiecte care să ajute la dezvoltarea urbei. Ca o noutate faţă de alţi ani, vârsta celor care pot participa a scăzut de la 18 la 16 ani, iar pe platforma online vor fi publicate şi proiectele refuzate şi motivele care au dus la această situaţie. Fiecare proiect depus trebuie să se încadreze în suma de maximum o sută de mii de lei pentru a putea fi implementat cât mai rapid.

Toţi cei care doresc vor putea depune proiecte până la jumătatea lunii iunie. Apoi, acestea vor fi verificate şi validate de o comisie formată dintr-un angajat al primăriei şi doi membri ai societăţii civile. După aceasta, orădenii vor putea vota în două rânduri online şi offline o singură idee. La final, se va realiza un top al proiectelor, pe care primăria le va finanţa în ordine descrescătoare, până la epuizarea sumei de 1,5 milioane de lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt