Prefectura Capitalei şi Primăria Municipiului Bucureşti au stabilit, în cadrul unei întâlniri de lucru pe tema grevei de la STB, o serie de măsuri pentru gestionarea situaţiei create de continuarea grevei de la STB. Marţi, Metrorex va pune la dispoziţie flota de trenuri în funcţie de fluxul de călători, iar jandarmii şi poliţiştii vor fi prezenţi în zona depourilor STB pentru prevenirea oricăror incidente, potrivit unui comunicat de presă. De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov va organiza puncte de lucru temporare în staţiile de metrou aglomerate, pentru a reduce timpul de răspuns într-o eventuală situaţie de urgenţă.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Capialei, în cadrul şedinţei s-au stabilit o serie de măsuri pentru gestionarea situaţiei create de continuarea grevei de la Societatea de Transport Bucureşti.
Astfel, s-a stabilit menţinerea dispozitivelor de jandarmerie şi poliţie în zona depourilor şi autobazelor STB pentru prevenirea oricăror incidente în planul ordinii şi siguranţei publice, intervenţia fermă împotriva oricăror acţiuni de intimidare a angajaţilor care intenţionează să reia lucrul, asigurarea unor echipaje de poliţie şi jandarmerie în zona staţiilor de metrou şi a poliţiştilor în intersecţii pentru fluidizarea traficului rutier.