Ape uzate, neepurate, au ajuns în albia râului Prahova după ce un perete al bazinului unei staţii de epurare de pe Valea Prahovei s-a prăbuşit, luni, în timp ce se făceau lucrări de extindere a staţiei. Oficialii de la Apele Române anunţă că "poluarea va avea pentru moment un impact redus asupra calităţii apelor, întrucât staţia are capacitate mică" şi că poluatorul, care este o firmă a Consiliului Judeţean Prahova, va plăti, inclusiv pentru că a anunţat târziu incidentul.
Anunţul privind faptul că peretele exterior al bazinului decantor primar al staţiei de epurare din Sinaia, care aparţine SC Hidro Prahova, s-a prăbuşit, a fost făcut, luni seară, pe pagina de Facebook a Apelor Române.
Incidentul a avut loc în timpul execuţiei unor lucrări de reabilitare şi extindere a staţiei de epurare efectuate de către operatorul de apă-canal.