Peste 7000 de consumatori, fără energie electrică, copaci rupţi de vânt şi vijelii

Peste 7000 de consumatori, fără energie electrică, copaci rupţi de vânt şi vijelii

Peste 7000 de consumatori au rămas fără energie electrică şi mai mulţi copaci rupţi de vânt au căzute pe şosele în nouă localităţi din Prahova, în noaptea de joi spre vineri, ca urmare a vijeliilor care au afectat judeţul.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, pompierii au intervenit în Dumbrava, Băicoi, Cocorăştii Mislii, Tomşani, Mizil, Buda, Ceraşu, Izvoarele şi Cornu de Jos, fiind degajaţi 11 pomi rupţi de vânt.

De asemenea, 7010 de consumatori din localităţile Slon, Ceraşu, Telega, Meliceşti, Radila, Darvari, Dumbrava, Poienarii Burchii, Olteni, Scăieni, Vâlcelele, Loloiasca, Inoteşti, Parepa, Colceag, nu mai au energie electrică şi se acţionează pentru remedierea defecţiunilor.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări Cod roşu de vijelii puternice cu rafale de peste 90 km/h, grindină, descărcări electrice, averse torenţiale ce puteau depăşi 35 l/mp, iar în cursul nopţii, populaţia din localităţile vizate a fost informată şi avertizată prin intermediul a două mesaje RO-ALERT.

Sursa; Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt