Pană de curent în capitală, avarie la staţia Fundeni

Pană de curent în capitală, avarie la staţia Fundeni

Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în sectorul 2 al Capitalei, marţi dimineaţa, în urma unui incident petrecut la staţia de transformare Fundeni, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii Transelectrica.

"Incidentul a avut loc la ora 11:14, iar, până la ora 11:40, toţi consumatorii au fost realimentaţi. Este vorba despre un incident care a avut loc la staţia Fundeni, ale cărui cauze sunt acum în analiză", au precizat reprezentanţii transportatorului de energie.

Aceştia au menţionat că până acum nu se cunoaşte cu exactitate numărul consumatorilor afectaţi.

Staţia Fundeni alimentează partea de est şi de nord-est a Capitalei.

În luna noiembrie 2020, o avarie la aceeaşi staţie, Fundeni, a dus la o pană de curent care a afectat 100.000 de locuitori ai Capitalei.

Această staţie a fost retehnologizată în perioada 2005-2007, echipamentele primare au o durată de 25 de ani, iar cele secundare 10-12 ani. "Avem în vedere extinderea şi modernizarea staţiei Fundeni, prin înlocuirea echipamentelor secundare", a declarat, în noiembrie, Marius Viorel Stanciu, membru al directoratului Transelectrica.

El a precizat că Transelectrica a iniţiat această procedură de înlocuire a echipamentelor secundare, însă de doi ani de zile procesul este blocat din cauza procedurilor de achiziţie. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: