Păcănele ar putea fi interzise lângă şcoli şi biserici

Păcănele ar putea fi interzise lângă şcoli şi biserici

Reclamele şi sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise în apropierea şcolilor şi bisericilor. Este un proiect de lege iniţiat de un deputat USR, care vrea în acest fel să impună cât mai multe restricţii sălilor de pariuri. Expunerea de la o vârstă fragedă la astfel de reclame poate crea dependenţe pe viitor, spun psihologii. Asociaţiile jocurilor de noroc cred însă că propunerea legislativă nu va fi aplicată.

Sălile de jocuri de noroc nu mai pot fi amplasate la mai puţin de 300 de metri de şcoli şi biserici. Iar regula se aplică şi reclamelor. Este propunerea legislativă pe care deputatul USR Filip Havărneanu vrea să o transforme în realitate, asta după ce s-a vorbit chiar despre scoaterea sălilor de pariuri în afara oraşelor.

În 2019, în România erau aproape 14.000 de agenţii de pariuri stradale. Multe dintre ele amplasate la nici 50 de metri de şcoli. În plus, ţara noastră se află pe locul 10 la nivel mondial la numărul de aparate - 80 de mii. Deşi recunosc că sălile de jocuri sunt prea vizibile, asociaţiile de pariuri spun că proiectul de lege nu va funcţiona.

Proiectul legislativ ar trebui aplicat în cazul liceelor, spun asociaţiile, dar psihologii susţin că şi un copil de gimnaziu poate dezvolta această dependenţă pe viitor, atâta timp cât este expus.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a inclus dependenţa de jocuri de noroc pe lista bolilor mintale. Statististicile arată că, anul trecut, 15% din populaţia României a jucat cel puţin o dată la păcănele.

Deputatul USR Filip Havărneanu spune că iniţiativa legsilativă este doar începutul, urmează şi alte interdicţii pentru reclamele online, unde activează 31 de cazinouri. O iniţiativă de a scoate sălile de jocuri de noroc din oraş a avut-o primarul din Reşiţa, fără succes însă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt