Orice aeronavă poate ateriza acum în România, indiferent de mărimea sa. Pistă modernizată după mai bine de două decenii

Orice aeronavă poate ateriza acum în România, indiferent de mărimea sa. Pistă modernizată după mai bine de două decenii

Cinci luni au durat lucrările de modernizare a pistei 2 a Aeroportului Otopeni. Este prima mare lucrare la pistă efectuată din 1997 încoace. Modernizarea a costat 127 de milioane de lei, iar acum, la Otopeni, poate ateriza orice aeronavă, indiferent de mărimea sa. Cu toate acestea, ministrul transporturilor nu este deloc mulţumit de cum arată principala poartă aeriană a ţării. Până la construcţia unui nou terminal, Cătălin Drulă vrea ca actuala aerogară să capete o faţă nouă. Lucrările de renovare ar putea începe, cu puţin noroc, chiar anul acesta.

Modernizarea aeroportului Otopeni a început anul trecut cu pista 2, iar lucrările începute la finalul verii s-au terminat recent. Reparaţiile au vizat inclusiv lucrări la dalele de beton de sub asfalt şi s-a modernizat 100% sistemul de balizaj care ghidează avioanele la decolare şi la aterizare. Pista are o lungime totală de 3,5 kilometri şi o lăţime de 60 de metri.

Inaugurarea pistei modernizate s-a făcut vineri în prezenţa ministrului transporturilor. Cătălin Drulă s-a arătat nemulţumit de cum arată în prezent aeroportul şi i-a trasat câteva sarcini noului şef de la aeroport, numit în funcţie la finalul lunii trecute.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt