ONU: Numărul copiilor obligaţi să muncească a crescut la nivel global pentru prima oară în ultimii 20 de ani

ONU: Numărul copiilor obligaţi să muncească a crescut la nivel global pentru prima oară în ultimii 20 de ani

Milioane de copii ar putea să fie obligaţi să muncească în următorii ani din cauza efectelor economice ale pandemiei de Covid-19, arată datele unui raport. La nivel global s-a înregistrat deja pentru prima oară în ultimele două decenii o creştere a numărului minorilor care muncesc, avertizează ONU.

Un raport comun al OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) şi UNICEF estimează că, la începutul anului 2020, 160 de milioane de copii erau obligaţi să muncească, cu 8.4 milioane mai mult decât în urmă cu patru ani.

Dacă se adeveresc previziunile actuale privind creşterea sărăciei globale, încă nouă milioane de copii vor fi forţaţi să muncească până la sfârşitul anului viitor, potrivit raportului.

Modelele statistice indică însă că această proiecţie ar putea fi de peste cinci ori mai mare, a avertizat Claudia Cappa, coautor al raportului.

"Dacă protecţia socială scade în raport cu nivelul actual, din cauza măsurilor de austeritate şi a altor factori, numărul copiilor obligaţi să muncească ar putea să crească cu 46 de milioane" până la sfârşitul anului 2022, a explicat Cappa pentru AFP, citat de Agerpres.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: